Math Wiki
Advertisement
Albert-Einstein-024

Albert Einstein

Albert Einstein (1879 - 1955) a fost unul dintre cei mai străluciţi matematicieni, fizicieni şi cercetători germani.

În 1900 termină cursurile Universităţii din Zürich, ca doi ani mai târziu să ajungă la Biroul Federal de Patente din Berna, ca examinator de brevete, unde a lucrat până în 1909.

În această epocă, pasionat de cercetarea ştiinţifică, a studiat lucrările lui Michelson, Fizeau şi Minkowski‎, al cărui elev a fost.

Einstein se impune ca om de ştiinţă în urma unor publicaţii.

Profesor docent la Universitatea din Zürich (1909), apoi la Universitatea din Praga (1910). În 1911 a participat la Congresul Solvay din Bruxelles, unde au fost reuniţi cei mai iluştri fizicieni ai timpului. Membru al Academiei de Ştiinţe din Prusia (1912). Director al Institutului de Fizică şi profesor universitar la Berlin (1912 - 1933), până la venirea la putere a regimului nazist, când a fost nevoit să emigreze, stabilindu-se în SUA, împreună cu unii din elevii săi, la Universitatea din Princeton, până la moartea sa.

În 1919, a semnat, alături de Maksim Gorki, Henri Barbusse şi Rabindranath Tagore, o proclamaţie pentru libertatea omului. În 1921, i s-a decernat Premiul Nobel şi tot atunci a fost ales membru al Societăţii Regale din Londra.

Activitatea ştiinţifică[]

Încă de pe vremea când era funcţionar la Berna, era preocupat de problema realităţii atomilor, problema naturii luminii, problema eterului clasic. În calitate de creator al teoriei relativității, a schimbat radical concepţiile ştiinţifice asupra legilor naturii.

Albert-einstein
Einstein l1
Einsteina-16465-200

Resurse[]

Advertisement